Într-o dimineaţă m-am trezit pustie ca o
fântână secată. Ghizdurile nu mai adulmecau
din adâncul întunecat mireasma de limpede
şi nici cumpăna nu mai gemea sub dulcea povară.
Un pumn de nisip - atât mai făgăduia fântâna.
Nu mă mai priviţi ochi şi guri de copii!
Singurătatea nu începe când copiii
cresc mari şi se duc, ci când nu mai ai ce le da.
Nu mă mai privi nici tu, prietene,
neputinţa mă arde ca o goliciune.
Unde-mi sunt stropii sonori, unde sunt ?
Imbiaţi trecătorii:"beţi, o beţi oameni şi ierburi"
beţi cu capetele răsturnate şi înghiţituri nesătule,
cufundaţi-vă chipul în vadră.
Găleata zdreleşte, scrâşnind stins, piatra seacă.
Dar deodată-ngheţaţi: fântâna
se smulge din sine spărgând cu putere
ghizd dupa ghizd şi, sprijinindu-se
în furcă, iese şchiopătând din curte.
De ce-ţi ridici către cer ostenitele ramuri,
salcie nemângâiată? Mă duc după apă !
O oglindă mă duc să-ţi aduc! Moartea
s-a dus dupa viaţă ! Şi ori
mă întorc risipind stropi în jur, ori
nu mă mai întorc.
1 comentarii:
gabi, nu esti doar super cu Pa-urile ci si cu poezia, cu asta sigur
Trimiteți un comentariu