» recenzii

Motto

"Lasa cititul, ca mai trebuie dale de pus pe trotuar!"-urla un maistru la un tanar. raspunsul:"pai, asta fac, pun dale". "Unde?". "Imi pavez drumul cu dale culturale", raspunse tanarul.
luni, 18 ianuarie 2010

DECLAR PE PROPRIA RĂSPUNDERE

Share

Eu nu te urmăresc cu ochi de vultur
Din înalturi
Şi nici nu te ţin ferecată,
Ascunsă privirilor indiscrete.
Nu am provocat pe nimeni la duel,
Iar excesele verbale survenite pe fondul
Orgoliului masculin
Picură stropii amari ai dezamăgirii
Indusă de propriile temeri.
Nu am pornit în călătorie lungă,
Spre a sustrage luna înfiptă în cerul tomnatec
Şi nici nu mi-am ascuţit spada
Atunci când tu răsuceşti fuior de vise
În miez de noapte.
Pur şi simplu te iubesc absolut normal.
Există o normalitate a iubirii?
Bineînţeles.
Este acea stare sentimentală de bine
În care promisiunile nu-şi mai au locul,
Iar partenerii se privesc în ochi
Şi conştientizează instantaneu
Reciprocitatea iubirii.
Totuşi,
Chiar dacă nu voi provoca pe nimeni la duel
Şi nici nu-mi voi ascuţi spada virtuală,
Îţi voi cânta pe strune de suflet
O baladă,
Apoi voi declara închise
Turnirurile prezente sau viitoare.
Neluat de nimeni în seamă,
Mă voi declara nebun de tine,
Transformându-te pentru totdeauna
În cămaşa mea de forţă...

4 comentarii:

Amourdejour spunea...

declar pe propria raspundere ca daca gasesc fonduri voi scoate o antologie de poezie cu lucrarile de pe acest blog si tu te vei numara printre autori

Cristian Lisandru spunea...

Declar şi eu pe propria răspundere că dacă vrem să facem asta o să reuşim...

Geanina Codita spunea...

Ador să fiu iubită cât se poate de firesc.

Eşti o minune de om, Lisandru!

Chiar dacă vulturii dau târcoale tu eşti de fiecare dată pe baricade.

Cristian Lisandru spunea...

Mulţumesc, Geanina... Pe baricade, acolo este locul meu, de fiecare dată...

stats


autor Oana Stoica Mujea, Editura Tritonic

avertisment

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea si destinatia lor. Prin urmare, toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Preluarea integrala sau partiala si publicarea lor fara acordul autorului este interzisa. Punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, intra sub incidenta art. 139, indice 8 si constituie infractiune.