Te iubesc! Ca sa nu zici ca nu ti-am spus si de dragobete
readmore »»
miercuri, 24 februarie 2010
marți, 23 februarie 2010
In curand, 15-20 martie neoficial, se va lansa romanul de debut al autorului Constantin Stanoiu, cunoscut de majoritatea ca nea Costache. Scris in dialectul gorjean, romanul este inedit. Citeste mai departe...
readmore »»
editura Tritonic, autor Lucia Verona. Se spune ca ar fi una dintre cele mai bune carti ale ei.
Editura tritonic a lansat zilele trecute romanul Parfumul Vaduvei Negre, autor Oana Stoica Mujea (ii dau link ca sa creasca in zelist), unul dintre cei mai bine vazuti autori de romane politisti din Romania.In continuare redau fragmentul in care canta "mierla". din Indicii anatomice, roman politist al aceluiasi cititor: "Ochii ii fusesera scosi si asezati cu grija, intre doi trandafiri ofiliti, pe masa din sufragerie. Apartamentul cu doua camere din centrul orasului Satu Mare era mai curat decat se asteptasera anchetatorii. De fapt, era o ordine desavarsita. Doar ochii, reali, nu faceau parte din decor. Dar nici nu deranjau. In rest, nici urma de vreun cadavru. Inspectorul sef Ionut Constantin, supranumit si Mierla, datorita glasului sau „suav”, a ajuns printre primii la fata locului."
readmore »»
Sub coordonarea Valentinei Becart poeziile a 55 de poeti s-au reunit intr-o carte intitulata "Antologie de poezie. 55 de poeti contemporani", cartea fiind aparuta la editura Arhip Art Sibiu. printre cei 55 de poeti se afla si Cristian Lisandru.
readmore »»
miercuri, 17 februarie 2010
În carte*, Kate Morton, autoare, pune în balans binele şi răul, îngerul şi demonul. Acţiunea, bine descrisă şi ticluită, atrage încă de la începutul ei, când este prezentat episodul sinuciderii poetului Robbie Hunter, eveniment care stârneşte o serie de întâmplări ciudate şi misterioase. Sinuciderea se petrece în vara anului 1924, la casa familiei Hartford, din Riverton, în timpul unui bal. Singurii martori la macabrul eveniment sunt surorile Hannah şi Emmeline, care erau de nedespărţit până la acea clipă, când rup orice fel de contact şi nu mai îşi vorbesc deloc, luând în mormânt secretul nefericitului caz. Peste 70 de ani, în 1999, o regizoare americană doreşte să realizeze un film-documentar cu privire la incidentele petrecute în casa familiei. Singura persoană din jurul surorilor care mai trăieşte este o fostă menajeră, Grace Bradley, în vârstă de ’90 de ani. Convinsă de regizoare, Grace, martora pasivă a întâmplărilor din casa Hartford, descrie cu lux de amănunte viaţa plină de mistere, uneori lugubră şi întunecată a celor două surori.
* Casa de la Riverton, autor Kate Morton; 440 de pagini; Editura Humanitas Fiction; preţ:39 de lei.
readmore »»
De azi, Dale coolturale are noi membri, printre care si scriitorii Miruna Vlada si Gelu Vlasin. Lor li s-a mai adaugat si Adrian Paparuz.
readmore »»
luni, 15 februarie 2010
Eu, unul, nu sunt cine stie ce patriot, in sensul ca imi iubesc tara mai putin decat familia si prietenii mei buni. Desi sunt deschis la tot ceea ce e nou, in anumite privinte sunt mai conservator. Adica, sunt conservator in privinta obiceelor, traditiilor si mi se pare de prost gust celebrarea, excesiva si denaturata de la sensul real, a unor "importuri", care devin kitsch. De exemplu, Valentine's Day. Aceasta are un sens nobil - preamarirea iubirii, dar a devenit un kitsch cu scop material. Dragobetele, echivalentul mioritic al Valentine's Day, incepe sa fie dat uitarii. Si la fel si obiceiurile de Dragobete, superbe, care se aveau loc pentru celebrarea amorului. Ca o tentativa de a elogia dragostea pura in stilul pur romanesc, in calitate de fondator al proiectului Dale Coolturale, am luat decizia de a initia un proiect intitulat "iubirea e pe 24 februarie". Proiectul consta in publicarea, pe blogul Dale Coolturale, a mai multor poezii/proze scurte care sa aibe ca tema iubirea si/sau dragobetele (prin care sa aratm traditii, etc). Doua din creatiile publicate pana pe 24 februarie vor fi premiate cu o carte (la alegere din mai multe). Creatiile dvs. se vor publica pana anul viitor si am obtinut o promisiune din partea unei edituri ca in 2011, pe 24 februarie, va avea loc o lansare de carte- "Iubirea e pe 24 februarie". Cartea va contine intre 60-70 de creatii (proza si poezie), care vor fi selectionate de catre un juriu. Atentie unui autor ii va fi aleasa o singura creatie, chiar daca pe blog vor aparea mai multe. Asa ca daca vreti sa va alaturati proiectului scrieti-mi pe adresa mail bogdanb.pingu@gmail.com . Atentie!Textele trebuie sa fie scrise cu diacritice si trimise in format word. Creatiile se vor publica pana pe 10 ianuarie 2011. Cei care detin site/blog vor trebui sa afisese pe blogul lor un link si unul din bannerele de promovare a proiectului de mai jos ...
dimensiuni 250x45
dimensiune 125x125
vineri, 12 februarie 2010
Astăzi mi-a murit un vis.
O speranţă mi s-a stins.
A fugit, pală de vânt,
Timp în urmă-i fluturând.
*
Oare unde merg, când mor,
Visele de muritor?
Astăzi mi-a murit un vis.
O speranţă mi s-a stins.
*
Flori de măr, şi flori de mac,
Albe flori de liliac -
Toate, putrede,-n abis…
Peste ele, greu, a nins.
Astăzi mi-a murit un vis…
Fraţilor, n-aţi fost nici primii şi nici ultimii,
ce faceţi voi în poeziile voastre
au făcut-o alţii în proza lor
cu un secol în urmă;
,,,,,,,,,, ,,,,,,,,,,, ,,,,,,,,,
nu vă supăraţi,
dar nu-mi plac marius ianuş
savatie sau ţupa
(cu durere-n suflet va spun
mă doare-n pupa)
în schimb mi-au plăcut gelu vlaşin,
claudiu komartin, curge firesc versul lui
ca un vin, dar doar puţin
în poemul mona;
de poetese nu mai vorbesc,
nu vreau să le jignesc,
le-am răsfoit doar,
nu am putut să le citesc,
m-au plictisit îngrozitor,
nu mai ştiu cum să şocheze
pizdele astea urâte obeze,
ori astea-s copilării, domnilor,
poezia trebuie că este mult mai mult
trebuie că este
,,,,,,,,,,, ,,,,,,,,,,,, ,,,,,,,,,,,,
dar vă voi citi mereu nu ca poeţi,
ci ca prozatori scurţi,
nu, nu înţelegeţi, nu vreau să jignesc,
nu-s pus pe ceartă
şi nu pot să mă fac bine înţeles
printr-o tastatură cu riduri pe faţă
,,,,,,,,,,,,, ,,,,,,,,, ,,,,,,
nu vă supăraţi pe mine,
sunt doar un simplu cititor,
deloc pudibond, un derbedeu manierat,
un vagabond analfabet, stilat
al vostru, nicuşor
băiat de curte, crescut în Obor.
joi, 11 februarie 2010
Atunci când mă pierd prin deşertul sufletului meu trăiesc momente de reală satisfacţie... Izolarea temporară mă copleşeşte de foarte multe ori ca o izbăvire, chiar dacă o asemenea comparaţie poate părea uşor forţată... Nu pozez în Gânditorul de la Hamangia, fiindcă surplusul meu de gânduri se constituie în balast personal pe care nu întotdeauna îl arunc spre a fi lecturat de alţi oameni. Într-o eră definită prin inflaţie de timp, a citi sau a filozofa pe teme născute din gândurile altora nu este chiar suprema dorinţă cotidiană.
Cu toate acestea, sunt şi momente în care simt nevoia să strig către lumea înconjurătoare şi atunci mă aşez în faţa laptop-ului şi scriu... Gândurile mele formează propoziţii şi fraze, se prind într-un dans al cuvintelor şi se propagă către toţi participanţii la acest joc care mai este cunoscut şi sub numele de viaţă... Spun „joc” pentru că de multe ori părem aşezaţi la o masă în faţa căreia un crupier – care nu trebuie identificat neapărat cu Dumnezeu – împarte fiecăruia cărţi... Norocoşii se ridică de la masa vieţii satisfăcuţi, cu buzunarele pline. Ghinioniştii – de ce sunt întotdeauna mai mulţi decât norocoşii? – merg în faţa oglinzii, îşi dau palme şi apoi se reîntorc la masa de joc pentru a-şi provoca din nou destinul... Dacă preferaţi ruleta în locul cărţilor de joc, atunci pot să spun că viaţa noastră curge un anumit număr de ani – chestie de longevitate – în funcţie de o bilă nevăzută care cade pe „par” sau „impar”. Nu ştiu dacă Ruleta Vieţii este „aranjată” de mâini dibace sau dacă putem face în aşa fel încât să alegem par sau impar şi să câştigăm de fiecare dată... Pur şi simplu nu găsesc acest răspuns... Destinul fiecăruia dintre noi rămâne sinuos, iar singura constantă se dovedeşte a fi momentul în care cazinoul se închide şi suntem obligaţi să ne retragem de la masa de joc pentru a fac loc altora...
Cristian LISANDRU
readmore »»
Cu toate acestea, sunt şi momente în care simt nevoia să strig către lumea înconjurătoare şi atunci mă aşez în faţa laptop-ului şi scriu... Gândurile mele formează propoziţii şi fraze, se prind într-un dans al cuvintelor şi se propagă către toţi participanţii la acest joc care mai este cunoscut şi sub numele de viaţă... Spun „joc” pentru că de multe ori părem aşezaţi la o masă în faţa căreia un crupier – care nu trebuie identificat neapărat cu Dumnezeu – împarte fiecăruia cărţi... Norocoşii se ridică de la masa vieţii satisfăcuţi, cu buzunarele pline. Ghinioniştii – de ce sunt întotdeauna mai mulţi decât norocoşii? – merg în faţa oglinzii, îşi dau palme şi apoi se reîntorc la masa de joc pentru a-şi provoca din nou destinul... Dacă preferaţi ruleta în locul cărţilor de joc, atunci pot să spun că viaţa noastră curge un anumit număr de ani – chestie de longevitate – în funcţie de o bilă nevăzută care cade pe „par” sau „impar”. Nu ştiu dacă Ruleta Vieţii este „aranjată” de mâini dibace sau dacă putem face în aşa fel încât să alegem par sau impar şi să câştigăm de fiecare dată... Pur şi simplu nu găsesc acest răspuns... Destinul fiecăruia dintre noi rămâne sinuos, iar singura constantă se dovedeşte a fi momentul în care cazinoul se închide şi suntem obligaţi să ne retragem de la masa de joc pentru a fac loc altora...
Cristian LISANDRU
marți, 2 februarie 2010
Sunt un om de hârtie pe care l-ai confecţionat, într-o doară, dintr-o foaie de roman necitit de nimeni. Ai scos o foarfecă din sertar – era foarte ascuţită – şi m-ai decupat spre a-ţi fi semn pentru alte cărţi. Presat între pagini încărcate de metafore sau pline cu simboluri învechite ale unor iubiri încheiate întotdeauna tragic, aştept în fiecare zi momentul încărcat de magie în care mă vei atinge, mă vei pune lângă tine şi voi privi în tăcere setea ta de lectură nocturnă. Aş vrea să îţi vorbesc, dar cine a mai pomenit un Om de Hârtie care să şoptească măcar unul sau două cuvinte? Mă complac într-o dulce aşteptare, conştient fiind că degetele tale lungi mă vor atinge încă o dată, înainte de culcare. Dormim împreună, eu – Om de Hârtie îndrăgostit de o femeie inaccesibilă -, iar tu o permanentă zbatere în vârtejuri de trăiri personale din care înţeleg că furtunile Coriolis ale lui Frank Herbert erau doar o joacă de copii pe o planetă numită Dune... Dacă se va întâmpla să nu mă atingi în vreo seară, acesta rămâne cel mai mare coşmar al meu, atunci mă voi sinucide dându-mi foc cu bricheta de care nu te desparţi aproape niciodată. Omul tău de Hârtie rămâne presat între paginile unor romane scrise cu sufletul şi, aproape pe neştiute, capătă suflet prin intermediul fiecărui personaj cu care intră în contact. Poate că într-o zi, mai devreme sau mai târziu, Omul de Hârtie va prinde viaţă, iar tu te vei trezi dimineaţa mângâind tandru un fost semn de carte transformat în... iubitul tău.
Cristian Lisandru
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
