Stau pe marginea drumului
Şi privesc cum trece viaţa încetul cu încetul.
Viaţa nu circulă niciodată cu viteză maximă,
În pofida senzaţiei acute că ne fuge de sub picioare
În anumite momente.
Am în spate un câmp de maci,
Mă arde roşul pe umeri
Dar nu mă ridic pentru a traversa pe partea cealaltă.
Cred că mi-e teamă să nu dea viaţa peste mine.
Aş încerca să fac autostopul,
Poate se îndură vreun şofer de viaţă
Şi mă invită în dreapta, pe locul mortului.
Renunţ la idee. Adevărul este că nu am chef
Să pun centură de singuranţă în propria existenţă.
M-aş simţi legat, incapabil să sar din mers dacă ar fi cazul.
Să sari din propria viaţă?
De unde ţi-a mai venit şi ideea asta?
Uite că mi-a venit, o idee ca oricare alta.
Peste drum,
Fata Morgana se vălureşte galben în lanul de grâu,
Chemându-mă să înot până la epuizare
Pentru a mă prăbuşi la pământ stors de vlagă.
Arsura macilor este, însă, mult mai puternică.
Mă ridic, îmi scutur de pe haine praful ridicat
De vieţile care trec prin faţa mea
Şi mă tăvălesc în roşu trimiţând hohot nestăvilit
Către iluzia de dincolo…
Cristian LISANDRU
Şi privesc cum trece viaţa încetul cu încetul.
Viaţa nu circulă niciodată cu viteză maximă,
În pofida senzaţiei acute că ne fuge de sub picioare
În anumite momente.
Am în spate un câmp de maci,
Mă arde roşul pe umeri
Dar nu mă ridic pentru a traversa pe partea cealaltă.
Cred că mi-e teamă să nu dea viaţa peste mine.
Aş încerca să fac autostopul,
Poate se îndură vreun şofer de viaţă
Şi mă invită în dreapta, pe locul mortului.
Renunţ la idee. Adevărul este că nu am chef
Să pun centură de singuranţă în propria existenţă.
M-aş simţi legat, incapabil să sar din mers dacă ar fi cazul.
Să sari din propria viaţă?
De unde ţi-a mai venit şi ideea asta?
Uite că mi-a venit, o idee ca oricare alta.
Peste drum,
Fata Morgana se vălureşte galben în lanul de grâu,
Chemându-mă să înot până la epuizare
Pentru a mă prăbuşi la pământ stors de vlagă.
Arsura macilor este, însă, mult mai puternică.
Mă ridic, îmi scutur de pe haine praful ridicat
De vieţile care trec prin faţa mea
Şi mă tăvălesc în roşu trimiţând hohot nestăvilit
Către iluzia de dincolo…
Cristian LISANDRU
1 comentarii:
"Mă ridic, îmi scutur de pe haine praful ridicat
De vieţile care trec prin faţa mea
Şi mă tăvălesc în roşu trimiţând hohot nestăvilit
Către iluzia de dincolo…"
wow! deep & powerful!
Trimiteți un comentariu