În încercarea de a obţine viaţa veşnică,
Unii oameni au căutat elixirul tinereţii...
Au amestecat diferite ingrediente, au pus suflet în eprubete,
Şi-au ars emoţiile adolescentine deasupra spirtierei
Şi, pentru a nu mai observa în fiecare zi
Chipurile ridate, au spart oglinzile...
Visători pragmatici – şi nu este o contradicţie în termeni –
Au cernut nisipul plajelor de-a lungul unei vieţi,
Visând să producă aur,
Însă au constatat de fiecare dată
Că au devenit săraci de zile, din cauza timpului pierdut...
Nu încerc să rămân tânăr
Şi nici nu doresc
Ca nisipul călcat de paşii tăi
Să se transforme în aur...
Sunt îmbătrânit de gânduri
Şi întinerit cotidian de zâmbetul tău.
Nu doresc clinchet de lingouri
Fiindcă râsul tău cristalin
Mă îmbogăţeşte permanent cu linişte interioară.
Iubito, cred că au tânjit după viaţa veşnică doar oamenii
Care s-au iubit prea mult pe ei înşişi.
Şi mai cred că doritorii de averi incomensurabile
Au plătit tributul lor sentimentelor
Date prea uşor la o parte...
În consecinţă, beau un pahar cu vin,
La ceas de taină şi de seară,
Savurând mulţumirea deplină
Şi certitudinea că nu am nevoie
Nici de tinereţe fără bătrâneţe
Şi nici de aur...
1 comentarii:
Clinchetul râsului cristalin să-ţi susure poveşti de iubire la ceas de taină.
Zile pline de iubire, minune de om!
Trimiteți un comentariu