Povestirile erotice ale unui jurnalist român, scrise cu pasiune de un autor versat, în ale tălmăcirii realităţii, incită la lectură, chiar dacă titlul este cam neinspirat.
Când am ordonat repartiţia volumelor pentru recenzii, mi-am ţinut deoparte cartea lui Roman Jr. Ştiam că astfel de subiecte incită. Eu, ca ziarist, eram curios să retrăiesc prin interpretările autorului o lumea pe care o cunoşteam deja. După ce unul dintre colaboratorii mei a citit cu voce tare una dintre poveştile de amor, altul mai şugubăţ a intrat pe net. “E naşpit, autorul. Cum dracu’ cădeau păpuşile aşa de uşor la pat?” La care am reacţionat zâmbind: “Ăsta e farmecul pove…ştirilor.”
Niciunde nu scrie că e o carte autobiografică. Este doar un compendiu de întâmplări amoroase. Precum în viteza de la ziar, aşa şi în iuţeala partidelor de sex, Roman Jr. nu ratează niciun subiect. Fie că e duduia Mary, o femeie între două vârste, fie Doiniţa, fata mutată din cartier, povestaşul, fără a se pretinde mare literat, redă direct întâmplarea. Nici chiar în stilul: “văzut, plăcut, f…t”, dar pe aproape.
Omul care aduce pipi este acelaşi individ, energic la pat, dar leneş la coborât şi urcat scări postcoital. Pentru că buda era departe, de hogiacul Alexandrei, obişnuia să urineze de la geam, iar, Dani, vecinul, viitor popă, îi mărturisea la un moment dat că nu mai ştie cum să se îmbrace: “când plouă, când e soare.” Şi aşa a ajuns la porecla: “omul care aduce pipi.”
Limbajul e direct, uneori pigmentat cu jargoane, nu prea supărătoare, textul fiind uşor de parcurs chiar şi de firile mai ruşinoase. Puştan fiind, şi-a pierdut alături de unii dintre colegi “polenul fecioriei.” Chiulind de la giogra’, a ajuns în pat cu una bucată Cami. “Doamnă, sunteţi curvă?” aşa şi-a interpelat prima oară femeia pregătită la orizontală pentru acţiune rapidă, că “timpu-i bani,” vorba metresei. “A descoperit că nu-i chiar aşa ca în caseta pe care o vizionau în grup, doar fanteziile fiind individuale. La fel ca şi Vargas Llosa, păstrând totuşi proporţiile, autorul şi-a pierdut fecioria tot cu o femeie de moravuri uşoare. “A marcat banul” şi a ajuns suspect de vesel printre băieţii de la şcoală “pe care deja îi privea de sus.” Parcă spre final, la rememorarea momentului în care şi-a pierdut virginitatea, Cami purta alt nume. Dar ce mai contează. Poveştile sunt savuroase, fără lascivităţi etice sau fandacsii stilistice. Omul e cu treabă. Vine. O face. Şi apoi povesteşte. Precum băieţii în armată. Şi povesteşte al dracului de bine.
Cartea, însoţită de caricaturile lui Topan, cu o copertă, evident roşie, nu e doar un stimul pentru provocarea simţurilor, ci un raport din universul grăbit, dar imediat: moravuri uşoare, companii selecte de o oră, tăvăliri prin crâşme sau pe plajă, o carte palpitantă. Se regăseşte în ea orice vârstă. Nu este recomandată cardiacilor şi celor care fac nu povestesc.
Pe blogul lui Hobbitu, sub titlul Amour de Jour. Povestea unui zâmbet am întâlnit la scrierea recenziei un emul de-al versatului Toma, deloc junior în arta seducţiei. La fel de direct şi de original. [sursa]
readmore »»
